Club de leadership pentru copii si adolescenti

Abonament lunar

280,00lei

Share

Descriere

De ceva ani incoace am inceput un nou proiect de suflet.

Am multe proiecte de suflet, sunt ca si copiii mei, ma ingrijesc de ele pentru ca stiu ca sunt valoroase prin ele insele, prin daruirea si bucuria cu care le inzestrez.

Este vorba in cazul acesta de cursurile de leadership pentru copii si adolescenti (in romana si/sau engleza).

De la inceput ei au inteles ca sunt lideri. Lideri in propriile vieti, inainte sa devina lideri pentru altii.
Este esential ca ei sa integreze notiunea de lider, om care se afla in centrul actiunii, in plin foc, asumat, oferind in jur ajutor si empatie si tratand cu responsabilitate orice obiectiv si consecintele indeplinirii sau neindeplinirii acestuia.

De-a lungul anilor in care am fost acceptata in inimile copiilor, in cadrul acestor ore de leadership personal, am resimtit emotie la fiecare intrevedere cu ei si respect pentru fiecare dorinta a lor de clarificare.

Simt ca toata creativitatea, intreaga intelepciune universala care se coboara peste noi in orele noastre si bucuria cu care le dau viata cursurilor de leadership pentru copii sunt ingredientele de pret care stau la baza acestui dans…

Pentru ca mereu este vorba despre dans. Dansul ideilor, al punctelor de vedere, al gandurilor asternute, al revelatiilor, al provocarilor, al nelinistilor interioare.

Ne este drag sa vorbim la orele de leadership despre orice ne nedumereste, ne incurca, ne da speranta, ne clarifica confuziile, ne tine pe loc din schimbare, ne modifica perspectiva, ne face sa crestem, ne sporeste increderea, ne bucura sufletul, ne alina temerile.

Ii ofer oricarui copil sansa sa se simta liber sa se deschida cu absolut orice simte sa impartaseasca.
Asa cum spun ei, „vorbim asa, ca oamenii mari” si se simt vazuti, ascultati, intelesi, luati in considerare.
De multe ori pregatesc o anumita tema, pornind de la obiceiuri de integrat si consolidat, pana la cum sa facem sa nu ne ingrijoram, de la importanta alegerilor pana la binecuvantarile iertarii, de la acceptarea parerilor diferite pana la respectul si iubirea de sine, de la aprecierea unui feedback pana la ajutorul oferit unui coleg la nevoie…
… insa conversatiile noastre sunt libere sa curga catre ceea ce ii ajuta pe ei inspre lamurire.

Deseori ma duce gandul ca tare as fi apreciat cand eram de varsta lor sa pot conversa pe orice subiect din lumea asta intr-un mediu liber, relaxant, fara judecata, asa cum se intampla cu noi.

Folosim uneori si engleza in orele noastre de leadership, iar combinatia de leadership si engleza imi pare ca atinge valente deosebite spre cresterea lor, fiind un sprijin pentru ca ei sa devina tinerii de maine, echilibrati, incantati de vietile pe care le traiesc, constienti de ei si de menirea lor.

Imi exprim astfel toata recunostinta pentru oportunitatile prin care am ajuns la inima acestor copii dragi, suflete pline de iubire si las aici cateva poze care sa pecetluiasca incununarea clipelor de libertate, incredere, constientizare si inimi deschise.

Multumesc, multumesc, multumesc!